Precizează, în două – trei enunțuri, o trăsătură morală a tatălui, identificată în fragmentul de mai jos, și mijlocul de caracterizare, ilustrându-l cu o secvență:

„Rămase câtva timp tăcut fără să mă privească. Îmi puse însă mâna lui mare pe picior și mă mângâie cu
o milă nesfârșită pe care a trebuit să treacă douăzeci de ani ca s-o înțeleg. Apoi îmi spuse cu o duioșie
izvorâtă numai din tristețea pricinuită de hărțuiala la care îl supunea, de la o vreme, familia noastră cu
trei soiuri de copii și pe care numai eu și mama i-o cunoșteam.
— Domnule, unde ne ducem noi acum?”