Cea mai frumoasă zi de iarnă a fost când, pentru prima dată în acest an, a nins. Fulgii albi și dansatori zburau prin văzduh. Viscolul, moș bătrân și aspru, spulbera zăpada cristalină.
Priveam din casă spectacolul deosebit al iernii și aș fi vrut să ies afară, dar era prea frig. În cameră era o căldură plăcută și ceaiul fierbinte făcut de bunica era foarte aromat. Aburii gingași ieșeau ușor, ușor din cana roșie, iar afară, furia iernii nu înceta. Pe fereastra mea s-au format flori de gheață, care parcă voiau să intre în casă, la căldură. Casele frumoase ale satului abia se mai observau sub stratul bogat de omăt. Îmi imaginam iarna ca o doamnă elegantă îmbrăcată cu o haină lungă și strălucitoare, cu un suflet de gheață, pentru că cernea cu a ei haină de omăt mii de fulgi cristalini și îngheța tot în calea ei.
Roiul său de fluturi albi acoperea întreaga natură și satul de argint se pierdea încet, încet, în zare.
