Răspuns :
Provenind dintr-o veche familie de boieri moldoveni, din zona Fălciului, Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Moldovei și Țării Românești, a fost cel care a pus bazele statului modern român. Domnia sa, deși scurtă, a reprezentat o perioadă de maximă dezvoltare a României moderne, prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României și a primului guvern unitar, dar și prin reformele sale: adoptarea primei constituții românești, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară și cea a învățământului.
Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învățat, până în 1831, în pensionul francez Sachetti, la Galați, iar apoi, la Iași, în pensionul condus de francezul Victor Cuenim, unde a avut colegi pe câțiva dintre viitorii săi colaboratori: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Eugen Alcaz, precum și pe viitorul mare artist Matei Millo.
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Religie. Ne bucurăm dacă informațiile oferite v-au fost de folos. Pentru întrebări sau asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Revenirea dumneavoastră ne onorează – adăugați-ne la favorite pentru a fi mereu la curent!