Actul Marii Uniri a românilor vine din nevoia internă a poporului nostru de a trăi în propria „casă”, care să-l organizeze, să-l ocrotească și să-l apere, dar vine și din necesitatea unei noi arhitecturi politice a continentului, în cadrul căreia să funcționeze un concert al națiunilor. Ideea statului național unitar, manifestată de timpuriu (în secolele XV-XVI) în Occident, capătă contur clar în Europa Orientală abia în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. În aceste secole, cei mai luminați dintre cehi, slovaci, croați, polonezi, lituanieni, estonieni, letoni, ucraineni, români, greci, bulgari, sârbi și alții - adică dintre acele popoare care nu aveau state naționale libere sau state naționale moderne și unitare - au fost animați de ideea națională, imitând ceea ce francezii, englezii, spaniolii și alții făcuseră mai devreme.
