Răspuns :
Genul literar este categoria teoriei literaturii care reunește opere asemănătoare prin raportul dintre artisti și realitatea obiectivă, exprimată prin modalitatea specifică de a înfățișa omul, acțiunile și stările sufleteși. Acestea sunt: genul epic, genul dramatic și genul liric.
Genul epic:
- cuprinde totalitatea operelor literare populare și culte, în proză sau versuri, acolo unde ideile autorului sunt exprimate în mod indirect prin intermediul acțiunii și al personajelor implicate în derularea evenimentelor.
- Speciile genului epic în proză sunt: autobiografie, memorii, nuvele, roman, schiță, povestire etc., iar în versuri: fabulă, poem etc.
Ne dăm seama că este un text epic atunci când:
⇒ Autorul își exprimă indirect ideile și sentimentele prin intermediul acțiunii și al personajelor;
⇒ Are o acțiune ce poate fi prezentată pe momentele subiectului literar și anume: expoziție, intrigă, desfășurarea acțiunii, punctul culminant și deznodământul.
⇒ Are personaje care realizează acțiunea.
⇒ Este prezent naratorul prin folosirea verbelor la persoana a III-a (narator obiectiv) și persoana I (narator subiectiv).
⇒ Modul de expunere predominant este narațiunea.
Așadar:
- Textul care se potrivește acestui gen este: Povestirea Sss...elfie de Gabriel H. Decuble.
Genul dramatic:
- cuprinde totalitatea operelor scrise pentru a fi reprezentate pe scena unui teatru. Operele dramatice au la bază o limitare în timp și spațiu a acțiunii reprezentate, iar personajele comunică prin intermediul dialogului și monologului, autorul fiind prezent doar în indicațiile regizorale.
- Speciile genului dramatic sunt: tragedia, comedia, drama.
Ne dăm seama că este un text dramatic atunci când:
⇒ Acțiunea este declanșată de conflictul dramatic care constă în confruntarea a două personaje, situații ori idei.
⇒ Structura este specifică prin: scene, acte sau taboluri;
⇒ Replicile sunt precedate de numele personajului care le rostește;
⇒ Autorul își face simțită prezența doar prin indicații scenice.
⇒ Modul de expunere predominant este dialogul sau monologul.
Astfel:
Textul care se potrivește acestui gen este: Steaua fără nume de Mihail Sebastian.Genul liric:
- cuprinde operele literare unde autorul își exprimă ideile, gândurile și sentimentele prin intermediul eului liric.
Ne dăm seama că este un text liric atunci când:
⇒ Sunt prezente mărcile lexico-gramaticale ale eului liric (pronume personale și verbe la peroana I sau II-a, interjecții, verbe la modul imperativ)
⇒ Utilizarea procedeelor artistice: imagini artistice (vizuale, auditive etc) și figuri de stil (epitate, metafore, comparații etc.)
⇒ Părțile de vorbire predominante sunt substantive și adjectivele.
Astfel:
- Textul care se potrivește acestui gen este: Ex libris de Tudor Arghezi.
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Ne bucurăm dacă informațiile oferite v-au fost de folos. Pentru întrebări sau asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Revenirea dumneavoastră ne onorează – adăugați-ne la favorite pentru a fi mereu la curent!