Cerească floare, albă, strălucită, Cu blând miros de rai, e Poezia. Sămânța ei de îngeri e zvârlită Și brazdă caldă-i e copilăria. Dar nu-nflorește falnică, deplină Decât la viul soare-al cugetării, Când patima nedreaptă se alină și face loc doar milei și iertării... Ascunsă-n suflet, tainică, cuminte, Din lin izvor de lacrime amare Și din dulceata bucuriei sfinte Ea suge hrană și se face mare. Cobor la floare gândurile tale, Ca un norod de harnice albine, Și mierea dulce, scumpă care-o scoate E năzuinţa largă spre mai bine. Inmugurește floarea minunată Sub mângâierea stelelor iubirii, Când, pătimașă, inima se-mbată De clopotul năvalnic al simţirii, Ca o fâneață pururi înflorită Îmbălsămat e sufletul de floare Şi-n toată lumea zboară risipită Mireasma-i dulce, binefăcătoare. FIGURI DE STIL
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Ne bucurăm dacă informațiile oferite v-au fost de folos. Pentru întrebări sau asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Revenirea dumneavoastră ne onorează – adăugați-ne la favorite pentru a fi mereu la curent!